Dumitru Dragomir a primit, marți, o veste care i-a luat o piatră de pe inimă. Fostul șef al Ligii a fost achitat într-un dosar în care inițial fusese condamnat la închisoare, plus îngrădirea mai multor drepturi, pentru acuzații de evaziune, delapidare și spălare de bani. La câteva ore după această veste, „Corleone” a făcut o declarație uluitor de sinceră.
„Mi-au făcut viața un chin! Cine îmi dă mie înapoi viața asta pierdută? Am mai spus-o: traduceam în engleză motivările, le trimiteam la toate ambasadele din lume și mă sinucideam!”
Nu uitați că în prima condamnare mi-au dat 7 pentru delapidare și 5 pentru evaziune fiscală! Cum să nu știe un judecător că actele contabile se fac de către specialiști. Mi-au dat 5 ani și pentru asta. Nu aveam nicio tangență cu acest proces. Am avut noroc că acest complet s-a aplecat așa cum trebuie asupra procesului. Totul s-a bazat pe prezumții, nicio acuzație reală. Avocații mei au adus niște martori noi, n-aș spune că m-au ajutat, dar i-au ajutat practic pe ceilalți. Nu mă gândesc la daune, mă gândesc doar cum să-mi liniștesc familia. Te poate doborî ce s-a întâmplat, dar sunt un om tare. De 15 ani sunt numai prin procese, probabil și din cauza gurii mele. Dar niciodată nu am fost vinovat de nimic”, a spus Dumitru Dragomir, la TelekomSport.
Magistrații Curții de Apel București l-au achitat, marți, pe fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, care a fost condamnat în primă instanță la șapte ani de închisoare pentru evaziune, delapidare și spălare de bani. Decizia este definitivă. „Oracolul din Bălcești” avea un plan în cazul în care vestea de azi nu ar fi fost cea pe care o aștepta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER